Problema nu-i că a abandonat Halep, ci că se minte

Patrice Podina

Îi blamăm pe fotbaliști când se plâng de starea proastă a terenului, sau de condițiile meteo, din cauza cărora pierd lamentabil câte un meci.

În astfel de momente cei mai mulți dintre chibiți, fani, specialiști etc, aduc în discuție problema: ”da nu o fi fost la fel și pentru învingător/învingători?”.

Și în cazul Simonei Halep ultimul abandon, cel de la Washington, a fost tot pe bază de caniculă. Nu că nu s-ar fi antrenat în România pe 34-35 de grade celsius, nu că adversara ei Anna Kalinskaya nu ar fi jucat exact pe același teren și nu ar fi transpirat în aceiași măsură. Nu. Căldura a doborât-o și gata.

Dar nu e chiar gata, pentru că pe lângă căldură, s-au mai văzut niște lucruri în duelul Halep – Kalinskaya. În primul rând carențele tehnice ale Simonei care o trag în continuare în jos.

Se minte singură când spune că relația cu antrenorul Patrick Mouratoglou este perfectă și că Darren Cahill a fost cam de porc, că nu i-a corectat deficiențele.

Jocul Simonei e același de când o știu. O dă tare pe prima și dacă intră are meciul în control. Dacă trebuie să repete serviciul are probleme mari. Nu atât tehnice cât psihice. Cedează nervos mai pe românește.

Ea e numărul 1 atâta timp cât îi iese primul serviciu. Poate fi numărul 1 și pe serviciul adversarei pentru că e o atletă aproape desăvârșită, dar două greșeli consecutive o scot din ritm.

Într-un exces de narcisism Simona simte nevoia să țipe, să-și umilească antrenorii, eternii vinovați pentru mentalul ei slab.

E adevărat că eu mă uit mai mult la Rafael Nadal și pe vremuri și la Roger Federer, deci cumva e normal să fiu obișnuit cu ei. Nu mai zic nimic de Djokovic, că de el nu mai vreau să vorbesc.

Bă da oamenii ăștia, născuți să fie campioni (cred), nu țipă la antrenorii lor și parcă au și o altă ținută pe teren. Și mai au, sau aveau, un atu important, loveau și din a doua încercare ca și cum ar fi prima (sau ultima).

Spune-mi ce crezi