Episod 48 – Cât valorează un zero?

  • Ce doare mai tare, să întorci spatele imnului național, sau să ți se strige: ”Afară cu ungurii din țară?”
  • Ne înclinăm în fața a doi nebuni frumoși – Marius Stan și Adi Crișan. Pentru că, deși aproape anonimi, fac lucruri extraordinare…pentru copii și alături de ei
  • Academia de fotbal U Luceafărul Cluj, Gianni Crețu și Lăcrămioara Perijoc sunt eroii de poveste a acestei săptămâni
  • Așteptăm în continuare un semn de normalitate și o dovadă a donației zeroului ministru al Sportului

A trecut o săptămână de când i-am cerut domnului ministru al Sportului să ne demonstreze că are demnitate și să-și doneze renta viageră, pe care ca sportiv o merită, dar nu cât deține această funcție. Carol-Eduard Novak continuă să sfideze o națiune. Noi insistăm.

Vorbim și despre fotbal, veți vedea de ce, dar și despre volei și box feminin, pentru că încă mai avem și români de ispravă, nu doar zerouri suspuse.    

Suntem Patrice Podină și Pilu Bănoi, știți voi… audiție plăcută!

Spune-mi ce crezi