Au ridicat piciorul de pe pedală. Etapa Women Rally de la Cluj a încheiat sezonul 2021

Cluj-Napoca a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a treia şi ultima etapă a Campionatului Naţional Women Rally – Bosch Car Service 2021, o competiţie sportivă care îmbină îndemânarea la volan cu momente de socializare şi răsfăţ, dedicată doamnelor şi domnişoarelor.

Peste 75 de concurente s-au aliniat la startul Trofeului Castrol, dintre care aproape jumătate s-au aflat la primul contact cu motorsportul. Conceptul Women Rally demonstrează astfel că a reuşit să devină unul dintre principalii promotori ai motorsportului printre amatoarele de viteză, în doar patru sezoane de la înfiinţare.

După cele două etape organizate cu succes la Timişoara şi Bucureşti, etapa de la Cluj-Napoca s-a desfăşurat şi ea în cele mai bune condiţii, încheind astfel „en fanfare” sezonul competiţional 2021. Într-un context dificil pentru organizatorii de competiţii sportive, pentru Laura Savu emoţiile au fost la cote maxime:

”Etapa Women Rally de la Cluj s-a desfăşurat conform planului, încheind cu succes sezonul competiţional de anul acesta. Multitudinea de mesaje de felicitare, atât din partea concurentelor, cât şi din partea partenerilor, mă îndreptăţesc să cred că am reuşit din nou o etapă de excepţie.

Creşterea rapidă a numărului de cazuri COVID 19 a dus la impunerea unor noi măsuri restrictive, iar zecile de telefoane şi mesaje cu întrebarea: ’Se mai ţine Women Rally la Cluj?’ au pus pe mine o presiune de neimaginat. În acest context, reuşita organizării evenimentului la limită, respectând toate măsurile de siguranţă, cu ajutorul partenerilor AEA Medical, face ca bucuria să fie şi mai mare”, a declarat Laura Savu.

Cele două manşe de concurs s-au desfăşurat sâmbătă pe traseul special amenajat în parcarea centrului comercial VIVO! Cluj-Napoca, unde soarele blând de toamnă a încununat un sezon extraordinar. Cele mai rapide trei concurente din cele 5 clase ale Trofeului Castrol – Women Rally Cluj-Napoca 2021 au fost:

Clasament general (clasele 1-3)
1. Izabella Gavrilă – Citroen C2
2. Mara Iosif – Mercedes C300
3. Sabina Ghiormescu / Ada Georgescu – BMW X2 xDrive 25D

Clasa 1 (maşini cu motoare cu capacitatea cilindrică sub 1600 cmc):
1. Izabella Gavrilă – Citroen C2
2. Maria ţurai – Seat Ibiza
3. Ana-Maria Ungureanu – Seat Ibiza


Clasa 2 (maşini cu motoare cu capacitatea cilindrică între 1600-2000 cmc):
1. Mirela Bejnariu – Honda Civic
2. Ildiko Martonos – Ford Ecosport 1.0
3. Cristina Vlădoiu / Noemi Lokodi – Ford Puma

Clasa 3 (maşini cu motoare cu capacitatea cilindrică peste 2000 cmc):
1. Mara Iosif – Mercedes C300
2. Sabina Ghiormescu /Ada Georgescu – BMW X2 xDrive 25D
3. Mădălina Sarca – Audi Q3
3. Sidonia Andrei – BMW 120D

Clasa 4 powered by George, primul banking inteligent din România (vehicule electrice):
1. Cornelia Pleşoianu – BMW i3
2. Rocsana Contraş / Dalma Pivariu – BMW i3
3. Felicia Floarea – BMW i3

Clasa 5 (sportive licenţiate sau maşini modificate):
1. Angela Săutea – Renault Clio
2. Ligia Barbu – Renault Clio
3. Măriuca Ionescu – Mini Cooper S

Un campionat dinamic şi primitor, Women Rally a început în 2018 cu o viziune curajoasă, oferind iubitoarelor de maşini şi adrenalină un cadru sigur şi organizat în care să îşi etaleze şi să îşi rafineze calităţile în condusul sportiv, devenind astfel promotori direcţi ai conducerii defensive.

Clubul Sportiv Savu Racing a construit un mediu prietenos în care concurentele îşi dezvoltă aptitudinile la volanul propriilor maşini, devenind implicit şoferi mai buni sub îndrumarea şi inspiraţia ambasadorilor Campionatului Naţional Women Rally – Bosch Car Service.

Cu zeci de femei care împart pasiunea pentru maşini şi adrenalină, Women Rally a devenit rapid prima oprire a şoferiţelor care vor să descopere universul fascinant al sportului cu motor.


Spune-mi ce crezi